În viitoarea legislatură europeană, Parlamentul European ar trebui să vină cu câteva schimbări în ceea ce priveşte alocarea fondurilor europene nerambursabile, astfel încât de finanţările de la bugetul european să ajungă şi în comunităţile mai mici, spun reprezentanţii PNL Braşov.
Deputatul PNL Braşov Mara Mareş spune că, în prezent, din fonduri europene nu pot fi susţinute proiecte care se adresează unor localităţi cu un număr mic de locuitori, în ciuda faptului că unele investiţii sunt vitale pentru dezvoltarea acestora şi pentru a oferi cetăţenilor condiţii decente de trai. Un exemplu oferit de Mara Mareş vine chiar din judeţul Braşov, în localitatea Beclean, care nu poate atrage o finanţare europeană pentru extinderea reţelei de canalizare, pentru că proiectul depus nu se adresează unui număr minim de 2.000 de locuitori.
„Primăria din Beclean a încercat să obţină o finanţare europeană pentru realizarea sistemului de canalizare. Cererea de finanţare a fost respinsă pentru că una dintre condiţii este ca, pentru a benefica de fonduri pentru astfel de investiţii, oo unitate administrativ teritorială să aibe minim 2.000 de locuitori, prag care nu este atins în comuna Beclean”, a spus Mara Mareş.
Pentru a înlătura astfel de anomalii, deputatul de Braşov spune că viitoriii reprezentanţi ai PNL în Parlamentul European vor avea mandat să modifice unele prevederi referitoare la modul de accesare a finanţărilor europene, prin simplificarea procedurilor de absorţie a fondurilor, lucru confirmat şi de europarlamentarul Siegfried Mureşan.
„PNL va face o propunere în Parlamentul European în viitoarea legislatură: un set unic de prevederi pentru absorţia fondurilor europene, la nivelul Uniunii, pentru toate statele membre, bazat pe regulile unor ţări care au avut absorţie aproape de 99%, cum este Polonia, şi interdicţia de a adăuga birocraţie în plus, de la nivel naţional, acolo unde nu e cazul. De asemenea, PNL va propune extinderea principiului auditului unic şi digitalizarea procesului de absorţie, astfel încât solicitanţii de fonduri europene să poată depune documentele în format electronic şi să nu mai fie obligaţi să le păstreze în format fizic în arhive, ani de zile“, a explicat euroaprlamentarul Siegfried Mureşan, prezent joi într-o vizită oficială la Braşov.