Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, se va afla mâine la Râșnov, pentru a deschide lucrările la sectorul Cristian – Predeal al tronsonului Comarnic – Brașov, din Autostrada București – Brașov.
Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP), ministrul Cuc va fi pe șantierul Alpenside, de pe str. Gării nr. 4 din Râșnov, începând cu ora 10.00.
Tot mâine, la Brașov și-a anunțat prezența și premierul Viorica Dăncilă, pentru o vizită de lucru. Deși nici PSD și nici Guvernul nu au anunțat programul exact al premierului în vizita de la Brașov, este de așteptat ca Viorica Dăncilă să fie și ea prezentă pe șantierul de la Râșnov.
„Premierul Viorica Dăncilă se va afla mâine, 20 mai 2019, în județul Brașov pentru a verifica stadiul unor proiecte de investiții finanțate din fonduri guvernamentale. Prim-ministrul va avea întâlniri de lucru cu reprezentanți ai autorităților locale, ai antreprenorilor și producătorilor de alimente bio, ai sindicatelor din industria de armament, cadre medicale, cetățeni. Din delegația guvernamentală vor face parte mai mulți membri ai Cabinetului“, se arată în anunțul făcut în această seară de PSD Brașov.