Site icon

Primarul municipiului Codlea și-a depus demisia. Conducerea primăriei, preluată de Mihai Cîmpeanu și activistul Erwin Albu

Foto: Codlea-Info

Primarul PNL al Codlei, Cătălin Muntean, și-a înaintat demisia și se retrage de la conducerea municipiului, invocând motive personale. Atribuțiile sale vor fi preluate de viceprimarul PSD Mihai Câmpeanu, iar consilierul local Erwin Albu, din partea Uniunii pentru Codlea și a FDGR, cunoscut activist civic în ultimii ani, va prelua atribuțiile de viceprimar. 



Cătălin Muntean este la al doilea mandat de primar al municipiului Codlea, iar după ce și-a anunțat retragerea din funcție, el a transmis și un mesaj de încredere pentru cei doi politicieni care vor conduce orașul. 

„Astăzi am luat decizia de a renunța la funcția de primar al Municipiului Codlea.  Consider că a venit timpul să las loc noii generații, iar acest lucru se întâmplă cu Mihai Cîmpeanu, care a preluat atribuțiunile de primar și Erwin Albu, consilier local cu atribuțiuni de viceprimar începând de astăzi. Sunt doi oameni tineri, dinamici, în care am încredere. Sunteți pe mâini bune. Dacă vă întrebați de ce acum, vă pot asigura că nu există un motiv ascuns, așa cum s-a vehiculat, ci pur și simplu așa am simțit că este corect față de concetățenii mei dragi, cărora le mulțumesc pentru încrederea acordată în ambele mandate“, a spus Cătălin Muntean.

Îmi revine sarcina, deloc ușoară, de a prelua frâiele administrației locale în urma renunțării la calitatea de primar a domnului Cătălin Muntean, care și-a prezentat demisia în cursul zilei de astăzi.
Deși există voci care spun că sunt foarte tânăr, pentru mine este o șansă și o adevărată provocare, și doresc să asigur cetățenii municipiului Codlea de tot sprijinul meu, de deschidere la dialog, de implicare și perseverență. Am avut multe de învățat despre administrație de la Cătălin Muntean și mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Însă, am convingerea că împreună cu aparatul administrativ, vom reuși să ducem mai departe proiectele începute și chiar să facem performanță“, a spus la rândul său, viceprimarul Mihai Cîmpeanu care a preluat atribuțiile de primar.

 

Exit mobile version