Site icon

Seringi folosite, descoperite într-o parcare de pe DN 13

În timpul curățeniei de luni, angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au descoperit, într-o parcare de pe DN 13, în zona Pădurii Bogății, din județul Brașov, mai multe deșeuri medicale, care, potrivit legislației, au un regim special.



Astfel, pe lângă cutii de medicamente posibil din Italia, au fost găsite și mai multe seringi folosite, o braunulă, dar și tifon cu pete de sânge. 

Reprezentanții DRDP au precizat că „nu exista date de identificare despre cine le-ar fi putut arunca”, însă autoritățile abilitate vor face verificărilor care se impun. 

DRDP Brașov a înștiințat Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică Brașov în acest caz. Potrivit șefului comisariatului județean al Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, va fi contactat un operator specializat în colectarea deșeurilor medicale. Paraschiv spune însă că, în acest caz, ar trebui anunțată și Poliția, pentru a verifica sursa seringilor și a celorlalte deșeuri.  

Exit mobile version