„Un Dorel” a „făcut-o” lată reușit zilele trecute şi să distrugă o porțiune a canalului Timiș, în timp ce făcea săpăturile pentru amenajarea unei unui complex rezidențial din Valea Cetății. Imediat, întreaga zonă a fost inundată. Săpătura în cauză nu a fost autorizată, astfel că mâine, constructorul urmează să fie amendat.
Potrivit șefului Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov, Mihai Uță, intervenția a fost ilegală, iar mâine firma care a executat lucrările va primi procesul verbal de constatare a sancțiunii, dar şi nota de plată pentru intervenția de după producerea inundației.
„Au fost făcute lucrări în zona de protecție. A fost vorba de niște săpături sub canal și, cum zilele trecute a plouat destul de mult, printr-o porțiune slăbită a canalului, apa a inundat zona. Noi am intervenit cu motopompe, iar costul acestei intervenții va fi suportat de firma care a realizat lucrările. De asemenea, compania în cauză va fi amendată cu 35.000 lei – 40.000 lei ”, declarat Mihai Uță. Totodată, firma va fi obligată să readucă terenul la starea inițială.