Site icon

Zona intersecţiei Calea Bucureşti – strada Zizinului – strada Toamnei va fi reamenajată printr-un pasaj de fluidizare a traficului

Zona intersecţiei dintre Calea Bucureşti, strada Zizinului şi strada Toamnei, una dintre cele mai poluate din oraş, ar putea avea în viitor un pasaj subteran de trecere, pentru fluidizarea traficului. Pentru început însă, Municipalitatea va face un Studiu de fezabilitate pentru a vedea ce soluţii sunt propuse de proiectanţi, pentru această zonă.



În acest sens, Primăria Municipiului Braşov a lansat o licitaţie pentru Studiul de Fezabilitate privind reamenajare intersecţiei Calea Bucureşti – str. Toamnei – str. Zizinului.  Proiectantul va trebui să propună, în acest Studiu, realizarea unui pasaj subteran pentru fluidizarea circulaţiei în zonă, dar şi măsuri pentru modernizarea străzii, respectiv amenajarea cu îmbracăminte asfaltică a carosabilului, trotuarelor, încadrarea acestora cu borduri, realizarea acceselor la locuinţe, marcaje şi indicatoare, rezolvarea scurgerii apelor pluviale şi iluminatul public, acolo unde este cazul. Valoarea estimată a elaborării documentației este de 310.724,66 RON. Tipul de procedură: procedură simplificată. Data limită de depunere a ofertelor este 21.05, ora 15.00.

Termenul de predare a documentaţiei va fi de maxim 6 luni de la data semnării contractului. Criteriul de atribuire a contractului este cel mai bun raport calitate-preţ, stabilit în baza următorilor factori de evaluare:



Exit mobile version