Jepii Mici este unul dintre traseele cele mai umblate din Munții Bucegi. Este un traseu dificil, însă foarte bine asigurat și cu ceva experiență și un echipament adecvat nu ar trebui să pună mari probleme. Cu toate acestea, pe Jepii Mici se produc multe accidente. De exemplu, duminică, salvamontiștii din Bușteni au intervenit pe acest traseu, pentru a recupera un tânăr de 19 ani din Sinaia, care a alunecat și s-a ales cu o fractură de membru inferior. Tot duminică, salvamontiștii din Bușteni au anunțat că „am primit o solicitare de la un grup de turiști «surprinși» de vremea rea la Crucea Eroilor (s-au dat avertismente pe toate posturile că intrăm în cod portocaliu de ploi torențiale și descărcari electrice)”.
Pe lângă cazul tânărului accidentat, pe Jepii Mici sunt mult mai mulți turiști cu probleme, însă aceștia sunt mult mai norocoși. Sâmbătă, niște studente din Iași au sunat la Salvamont, după ce au ajuns într-un punct din care credeau că nu mai pot ieși (aveau de ocolit o limbă de zăpadă). Până la urmă, ajutate, au depășit hopul și au „contramandat alerta”. Faptul c[ cineva care merge pe munte simte că a ajuns într-un punct mort nu este un caz rar. Se întâmplă și la case mai mari.
Însă, fetele din Iași nu știau ce le așteaptă. S-au uitat pe hartă, au găsit cel mai scurt traseu, așa că au decis să urce până la Babele, după care au stabilit să coboare cu telecabina. Erau încălțate cu adidași, cu ceva provizii de mâncare în rucsac și gata. Au luat cu ele și niște apă, dar, pe traseu, după ce au început să dea de greu, au aruncat un PET. Pe celălalt l-au golit repede. Așa că au primit cadou un litru pe traseu, ca să le ajungă până la Cabana Caraiman.
Apoi, aceleași fete nici nu își cunoșteau foarte bine limitele, asta pentru că era pentru prima oară când făceau un traseu adevărat pe munte. Până atunci au mai mers poteci ușoare, pe care își poți testa capacitatea de efort. De altfel, din acest punct de vedere, s-au descurcat onorabil pe Jepi. Dar, a apărut o mică problemă. Una dintre ele a descoperit că nu se simte prea bine la înălțime și a ajuns în pragul unui atac de panică. Se descurca bine pe traseu, dar când i se spunea asta, vorbele treceau pe lângă ea. Nici nu reacționa prea bine la explicații, iar cea mai eficientă comunicare cu ea erau ordinele scurte: „calcă aici”, „pune piciorul aici”, „ține-te de cablu”. În plus, pentru a se simți mai în siguranță a fost „tractată” cu o coardă. În final, toate cele trei fete au ajuns întregi la Cabana Caraiman. Pentru ele, în ciuda efortului și disconfortului psihic de care au avut parte, urcatul pe Jepii Mici a fost, din fericire, doar o lecție.