Accidentele de munca pe șantierul de la AFI, în centrul Civic din Brașov se înmulțesc. De această dată este vorba despre un muncitor în vârstă de 48 de ani care a căzut de la înălțime cu tot cu schelă.
„Un bărbat, în vârsta de 48 de ani, a căzut de la o înălțime de aproximativ 18 metri, în urma prăbușirii schelei pe care se afla. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale, conștient. A fost anunțat ITM. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă”, a precizat agentul de poliție Nadia Olaru, citată de realitatea.net.