Drumul național DN13A a fost inundat în această dimineață, între localitățile Homorod și Satu Mare din județul Harghita, din cauza ploilor torențiale din ultimele ore, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.
DRDP așteaptă retragerea apelor pentru a curăța carosabilul de pietrișul adus de ape.
Județul Harghita este unul dintre cele 9 pentru care Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat aseară un cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, vizând averse torenţiale ce vor cumula peste 35 – 40 l/mp, vijelie, descărcări electrice, grindină de mici şi medii dimensiuni.
De asemenea, până la ora 3.00, în amonte confluenţă Târnave, județul vecin dar și Brașovul, Mureşul, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Alba s-au aflat sub cod galben de inundații, emis de Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).