Aflată la primul ei antrenament la Corona Braşov, noul centru al echipei, Cristina Laslo a declarat că are un sentiment tare bun legat de tot ce se va întâmpla odată cu venirea ei la Braşov. „Nu a fost o decizie uşoară dar am un feeling foarte bun în ceea ce priveşte noua echipă şi noul pas din cariera mea sportivă. Bineînţeles, ca orice sportiv am aspiraţii şi obiective personale pe care încerc să le aduc la fiecare echipă de club la care joc. Corona Braşov mi s-a potrivit din mai multe puncte de vedere şi acesta a fost motivul pentru care am ales să vin aici”, a spus Cristina Laslo.
Cristina a mai adăugat că de fiecare dată când intră în teren vrea să obţină totul şi asta îşi va dori şi la noua ei echipă: „Ceea ce îmi doresc mereu, este să obţin maximul atunci când intru în teren şi am încredere că putem reuşi împreună. Este important ca lumea să vină la sală, noi să jucăm un handbal frumos iar apoi cu siguranţă vor veni şi rezultatele pe care ni le dorim”.
Jucătoarea Coronei şi a echipei naţionale este entuziasmată de faptul că multe echipe s-au întărit. „Sunt foarte entuziasmată că multe echipe s-au întărit, asta face bine atât echipelor de club, campionatului romanesc dar şi echipei nationale. Sincer, îmi era dor să mă întorc în ţară, abia aştept să începem pregătirea deşi ştim că va urma o perioadă care e mai grea pentru sportivi, însă suntem conştiente că trebuie să trecem prin asta şi apoi va fi totul bine”.