Judecătorii Curții de Apel Brașov au amânat pronunțarea în cazul plângerii depuse de SC Construcții SA Sibiu împotriva Deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Acțiunea în instanță a fost deschisă de firma sibiană în data de 12 iulie, iar termenul de judecată a fost 24 iulie.
Conform datelor disponibile pe site-ul Curții de Apel Brașov, în 24 iulie magistrații au amânat judecarea cauzei până la data de 7 august, pentru ca SC Construcții SA să formuleze răspuns la întâmpinarea formulată de intimata UAT Judeţul Braşov.
Reamintim că la licitația pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a – Proiectare și Execuție Lucrări de Construcții și Instalații Obiectul Terminal de Pasageri” au participat patru ofertanți, iar procedura de atribuire s-a încheiat în 13 mai prin declararea câștigătoare a firmei Construcții SA Sibiu, a fost contestată de către una din firmele participante. Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA, care s-a clasat pe locul al doilea, a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), care a emis decizia nr. 988/C1/924.927 din 20.06.2019. În decizia menționată Consiliul a dispus revaluarea ofertelor, lucru pe care administrația județeană l-a și făcut, stabilind un nou câștigător al licitației, respectiv Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA.