Ministerul Afacerilor Interne ar putea fi preluat de senatorul Nicolae Moga, după demisia lui Carmen Dan. Nicolae Moga, propus de PSD pentru această funcție, este senator 2003, însă înainte de a intra în Parlament, el a condus, printre altele, și TV Neptun, postul TV înființat la Constanța de către fostul primar al orașului, Radu Mazăre.
Membru PSD din 2003, Nicolae Moga este senator de Constanța la al treilea mandat. Moga este, din 1992, beneficiarul unui certificat de revoluționar, având calitatea de „luptător cu merite deosebite”. În 2017 s-a făcut remarcat după ce l-a amenințat pe șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa să nu mai iasă în presă cu „nenorociri”, ca să nu sfârșească precum comisarul Cattani, din filmul „La piovra” : „V-am spus, nu îmi doresc să fiţi un Cattani al judeţului Constanţa, al litoralului românesc pentru că nu vreau să sfârşiţi cum a sfârşit el”, a spus la vremea respectivă Nicolae Moga.
Nicolae Moga a absolvit în 1997 Institutul Politehnic București, Facultatea se Energetică, iar 25 de ani mai târziu și-a completat studiile la Universitatea Ecologică. În 2002 începe studii postuniversitare în management și finanțare locală și, în paralel, Facultatea de drept pe care o termină în 2006.
În 2011, își trece în CV și un certificat de absolvire a unui curs la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
Nicolae Moga s-a încadrat în câmpul muncii în 1977 ca șef lot la Energomontaj Turceni, iar din 1980 a fost șef de brigadă, coordonator lucrări de construcții montaj ecluzele Năvodari și Cernavoda – Energomontaj Năvodari. Între 1986 și 1991 a fost director adjunct Management – Energomontaj CNE Cernavoda, sectorul Termocentrale Electrice.
Între 1991 și 1993, Nicolae Moga a fost subprefect al Constanței, funcție pe care a îndeplinit-o și între 2003 și 2004.
Vreme de patru ani, între 1996 și 2000, Nicolae Moga a fost președinte la TV Neptun, televiziune înființată de Radu Mazăre, cu un an înainte, în 1995. Fondat ca un post regional, din 2007 TV Neptun începe să emită național, acoperind 66,3% din totalul gospodăriilor cu acces TV din România
În CV-ul său, figurează si 10 ani în care a fost manager coordonator lucrari constructii-transport, SC.TRACON SRL.