Reprezentantul Biroului de Arhitectură Dico&Țigănaș, Șerban Țigănaș, a prezentat în fața Consiliului Local Brașov conceptul Sălii Polivalente ce se va realiza pe terenul fostului stadion municipal. Același consultant va realiza și Studiul de fezabilitate aferent proiectului document care va fi gata la jumătatea lunii septembrie. „La momentul respectiv vom putea prezenta bugetul investiției”, a anunțat Țigănaș.
Totodată, el a afirmat că „peste 12 luni se poate pune problema încheierii contractului de lucrări”.
Conform conceptului prezentat de Șerban Țigănaș, sala va avea o capacitate de 10.000 de locuri și va putea fi folosită pentru competiții sportive, concerte sau expoziții. De asemenea, va mai fi construită o sală mică, cu o capacitate de 1.000 de locuri, care, la fel, va putea fi folosită pentru competiții, concerte și expoziții.
Totodată, consultantul propune amenajări exterioare, care să permită organizarea unor evenimente în aer liber.
În ceea ce privește parcările, Șerban Țigănaș a precizat că la demisolul sălii va exista o parcare proprie a sălii, pentru VIP, sportivi și presă. De asemenea, sala va fi deservită de parcarea de la terminalul RATBV Bartolomeu sau viitorul park&ride.