Site icon

Noul președinte al CNAS, un personaj anchetat de DNA tocmai pentru contractul sistemului informatic de sănătate

După demiterea fostului președinte al Casei Național de Asigurări de Sănătate, un nou șef al instituției a fost numit marți seara, în persoana lui Vasile Ciurchea. Decizia a fost publicată aseară în Monitorul Oficial al României. 



Potrivit Hotnews.ro, noul președinte al CNAS este anchetat de DNA tocmai într-un dosar ce vizează contractele privind sistemul informatic al Casei, cu prejudiciu de peste 16 milioane de euro. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că „nu există nicio acuzație la adresa lui Ciurchea“ atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească, ci doar o anchetă în curs. Vasile Ciurchea a fost propus la conducerea CNAS de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, iar decizia de numire a fost luată de premierul Viorica Dăncilă.

Vasile Ciurchea a mai condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate în două rânduri, în  perioadele iunie 2014-martie 2016 și februarie 2007-ianuarie 2009. El este anchetat de DNA într-un dosar de corupție ce vizează contractele privind sistemul informatic, în care prejudiciul se ridică la peste 16 milioane de euro.

Vasile Ciurchea a demisionat de la conducerea Casei în martie 2016 tot în urma unui scandal legat de nefuncționarea sistemului cardului de sănătate, similar cu cel de acum.  Înainte de a fi numit la conducerea CNAS în 2007, Ciurchea a fost director la Agenţia Naţională de Programe din Ministerul Sănătăţii şi director general în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate.



Propunerea privind numirea lui Vasile Ciurchea pentru al doilea mandat la conducerea CNAS i-ar fi fost transmisă de Sorina Pintea premierului Viorica Dăncilă, notează Hotnews, după ce ministrul Sănătății a anunțat luni că îl va demite marți pe Răzvan Vulcănescu, președintele interimar al CNAS, dacă acesta nu își dă demisia. 

Viorica Dăncilă a cerut demisia sau demiterea lui Răzvan Vulcănescu încă de joia trecută, în urma crizei fără precedent a sistemului informatic al cardului național de sănătate, care nu funcționează de 3 săptămâni.

Exit mobile version