Semnat la începutul acestui an, contractul pentru realizarea a 9 obiective (printre care drumul de acces, parcarea sau remiza PSI) la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a intrat în faza obținerii acordurilor și avizelor. Astfel, Agenția pentru protecția Mediului Brașov a publicat proiectul acordului de mediu, document în care sunt prezentate detaliile lucrărilor.
Astfel, pentru asigurarea accesului la aeroport se va construi un drum cu o lungime de 1,3 km și o lățime de 7 m, care va porni din DJ 103C. De asemenea, în incinta aeroportului, pentru a se asigur accesul la terminal, se vor construi două drumuri paralele. prima bandă dinspre terminal urmând a fi amenajată pentru oprirea de scurtă durată a taxiurilor, mijloacelor de transport în comun sau autoturismelor.
Parcarea se va amenaja în fața terminalului. Aceasta va avea o capacitate de 183 de locuri, dintre care 173 pentru autoturisme, 6 pentru persoanele cu dizabilități și 4 pentru autocare.
Lucrările la cele nouă obiective vor fi realizate cu firma sibiană SC Construcţii SA Sibiu, valoarea totală a contractului fiind de 34.026.900 lei. Prin acest contract se vor realiza lucrări de construcții și instalații pentru obiectivele clădire energetică, remiza PSI, posturi control acces, gospodărie de apă, parcare auto și drum acces terminal – DJ 103 C, drumuri tehnologice interioare, împrejmuiri și porți, rețele interioare în aeroport, platformă antisuflu.