Consiliul Local Brașov va dezbate în ședința de plen din 30 august un proiect de hotărâre privind majorarea impozitului pentru 13 clădiri neîngrijite. Clădirile au fost inventariate luna aceasta de o comisie numită prin dispoziție de primar, iar în funcție de aceste expertize, proprietarilor celor 13 imobile ar urma să achite impozite majorate cuprinse între 300% și 500%.
Pe listă se regăsește aripa Veche a Hotelului, pentru care proprietarii ar urma să plătească de anul viitor un impozit majorat cu 300%. Clădirea, construită în anul 1939 este „în conservare” de câțiva ani. Proiectul de hotărâre a fost pregătit în contextul în care anul trecut conducerea SC Aro Palace SA a fost notificată de Primăria Brașov că are obligația să repare fațadele corpului vechi. Anul acesta, compania a obținut certificatul de urbanism pentru modernizarea corpului vechi al Hotelului Aro Palace. Potrivit certificatului de urbanism, aripa veche urmează a fi modificată cu „cu păstrarea volumetriei exterioare”. Printre altele, proiectul prevede amenajarea unei săli de conferinţe şi bar la etajele 9 – 10, în condițiile în care, acum, sunt 8 etaje. Practic, terasa, pe care era odată piscina va fi reamenajată, astfel că „oficial” nu se vor adăuga două etaje. Totodată, proprietarul hotelului, SC Aro Palace SA, are în plan și extinderea suprafeței construite la nivelul etajului 1, prin supraetajarea construcţiilor dinspre str. Sf. Ioan, amenajarea de terase, modernizarea restaurantului din acest corp. Nu în ultimul rând vor fi reamenajate spațiile interioare și va fi reparată fațada.
Tot un impozit majorat cu 300% ar urma să plătească SC Aro Palace SA și pentru o altă clădire neîngrijită, respectiv Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa.
Care sunt cele 13 clădiri pentru care s-a propus supraimpozitarea:
- Imobilul din Braşov, str. Șirul Gheorghe Dima nr. 1 – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Str. Căpitan Ilie Birt nr. 24 – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Str. Postăvarului 66 -majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Poiana Braşov, str. Poiana Ursului nr. 5 , Complex Favorit – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul Poiana Braşov, str. Poiana Doamnei nr 11 – Restaurant şi Hotel Ciucaş – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, str. Constantin Brâncoveanu nr. 2 – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, B-dul Eroilor nr. 27 – Hotel Aro Palace – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Aleea Tiberiu Brediceanu – Restaurant Panoramic – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Str. Prundului nr. 8 – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Str. Crișan nr. 15 – majorarea cu 500 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Str. Horia nr. 10 – majorarea cu 400 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Str. Prundului nr. 29 – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020
- Imobilul din Braşov, Str. Cerbului nr. 2 – majorarea cu 300 % a impozitului pe clădiri începând cu anul 2020.