Site icon

Doliu la Filarmonica Brașov

Artiștii Filarmonicii Brașov și-au condus ieri pe ultimul drum una dintre colege. 

Este vorba despre violonista Lacrima Stănescu, ce s-a stins din viață în această săptămână și a fost înmormântă vineri la Cimitirul Municipal.

„Cu regret anunțăm că Lacrima Stănescu, violonistă a Filarmonicii Brașov a plecat din această lume! Un suflet plin de viață și o fire inimoasă, Lacrima va rămâne veșnic în amintirea noastră!”, au transmis colegii ei, pe pagina de Facebook a instituției.

Absolventă a Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucuresti și a Facultății de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, cu licențe în Vioară, Istoria Muzicii și Dirijat, Lacrima Stănescu lucra la Filarmonica Brașov din 1990.

Exit mobile version