Site icon

FOTO. Zona Podul Dracului, curățată după patru ani. Au fost găsite chiar și frigidere, saltele sau aragazuri. Amenzile nu au avut efect, iar Primăria Brașov are un nou plan

Unul dintre operatorii de salubritate din Brașov a început în urmă cu patru zile o campanie de ecologizare a zonei  Podul Dracului, din Șchei. Doar în primele 4 zile, angajații operatorului de salubrizare au colectat peste 55 metri cubi de deșeuri. În zonă au fost găsite, printre altele,   carcase de frigidere sau aragazuri,  saltele, poșete, plase de gard metalice sau genți de voiaj.  



Reprezentanții Primăriei Brașov spun că activitatea de salubrizare este una dificilă, atât din cauza vegetației, cât și a faptului că vorbim de o zonă în pantă, foarte înclinată, în care accesul auto, pentru ridicarea deșeurilor, se poate face doar în partea superioară.   

Ultima acțiune de ecologizare a zonei s-a făcut în anul 2015, când, la fel, toate deșeurile depozitate în acea zonă au fost ridicate, dar, de atunci, unii brașoveni nu au renunțat la obiceiul folosirii zonei pe post de groapă de gunoi.  În aceste condiții, reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat că săptămâna trecută s-a luat decizia de a se face o nouă salubrizare a zonei.  

306 persoane amendate anul acesta

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a declarat că anul acesta au fost aplicate și numeroase amenzi pentru depozitarea ilegală a deșeurilor în această zonă.

„Pentru persoanele fizice amenda este cuprinsă între 800 și 1.600 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 1.600 și 2.500 de lei.  Numai în acest an, Poliția Locală a amendat 306 persoane pentru depozitări ilegale de deșeuri, valoarea totală a amenzilor fiind de 177.500 de lei”, a anunțat Toarcea.



Pentru a-i descoperi mai ușor pe cei care aruncă, Toarcea a precizat că municipalitatea brașoveană are în plan instalarea unor camere de supraveghere la Podul Dracului, însă pentru ca acest plan să fie pus în aplicare va trebui găsită o soluție de alimentare cu energie electrică. 

Exit mobile version