Cum mai sunt trei săptămâni până la Cerbul de Aur, Televiziunea Română a anunțat că în scurt timp va începe amenajarea scenei și a gradenelor din Piața Sfatului. Astfel, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, reprezentanții TVR au în plan să înceapă lucrările în 9 august.
Terase mai mici în piață
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a anunțat că spre deosebire de 2018, anul acesta terasele din Piața Sfatului nu vor fi închise de tot, ci doar restrânse. „Este luată în considerare varianta ca pe laturile unde există terasele, în perioada montării scenei și gradenelor, comercianții să poată avea câte două umbrele la fațadă. De asemenea, vor fi asigurate și culoare de trecere pentru pietoni. Toate detaliile se vor stabilite de comandamentul pentru organizarea Cerbului de Aur”, a explicat Toarcea.
Festivalul Cerbul de Aur se va desfășura în perioada 22 – 25 august în piața Sfatului, iar cele mai ieftine bilete sunt cele pentru o seară la categoria a treia – 70 lei.