Site icon

FOTO. Start în construcția unei noi creșe în Brașov. Unitatea de pe strada Apollo trebuie să fie gata în maxim 20 de luni

Primăria municipiului Brașov a semnat predarea de amplsament către firma AEON Building SRL Brașov, care va ridica noua creșa de pe strada Apollo. Constructorul va face în următoarele zile organizarea de șantier și se va apuca de lucru efectiv, a anunțat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.



Investiția, care se ridică la 10,2 milioane lei, va beneficia de o cofinanțare din fonduri europene de peste 2 milioane de lei. „Săptămâna trecută, dosarul nostru a trecut de evaluarea de la ADR Centru și a fost declarat eligibil pentru finanțare prin Programul Operațional Regional, Axa 4.1“, a declarat Costel Mihai. 

„Am semnat ordinul de începere a lucrărilor și predarea de amplasament pentru viitoarea creșă din cartierul Astra, iar constructorul își va face organizarea de șantier pentru a se apuca de lucru în zilele următoare. Din punctul meu de vedere acesta este unul dintre cele mai importante proiecte socio-educaționale din Brașov, având în vedere că Astra este cel mai mare cartier al orașului și că de aici vin cele mai multe solicitări pentru un loc la creșă. Viitoarea unitate va avea 80 de locuri și cu siguranță nu va rezolva toate cererile, având în vedere că există în jur de 500 de solicitări care rămân în permanență nesatisfăcute. Însă este un început, pe care sperăm să în continuăm cât mai curând cu creșa pe care o avem în plan pentru zona Tractorul-Coresi și cu suplimentarea locurilor la creșa din Craier“, a declarat viceprimarul Costel Mihai. 



Creşa de pe strada Apollo va fi ridicată pe o suprafaţă de 5.535 de metri pătraţi, iar clădirea va avea o amprentă la sol de 2.734 de metri pătraţi.

Investiţia pentru noua creşă din Astra se ridică la 10,213 milioane de lei, din care 7,410 milioane lei sunt acoperiţi de al bugetul local, iar restul, din fonduri europene prin Axa 4 a Programului Operaţional Regional (POR). Deşi este o suprafaţă mare de teren pusă la dispoziţia acestei construcţii, viitoarea creşă va veni cu maxim 80 de locuri. Şi asta pentru că normativele în vigoare, referitoare la construcţia de creşe noi şi spaţiul necesar unui copil, sunt destul de restrictive, după cum a explicat viceprimarul Costel Mihai.

Creşa de pe strada Apollo va fi o clădire ce va avea un demisol, unde va fi o bucătărie, cu magaziile specifice, pe categorii de alimente, biberonerie (numită si „bucătărie de lapte“, adică o încapere specială pentru pregătirea hranei bebelusilor – n.r.), spălătorie, uscatorie, călătorie, magazie de întreţinere, grupuri sanitare, duşuri şi vestiare pentru personal, spaţii de depozitare şi camera tehnică.



La parter vor fi spaţiile destinate copiilor, pentru activităţile specifice diferitelor grupe de vârste, dormitoare, grupuri sanitare, spaţiu pentru depozitare material didactic, sală pentru activităţi senzoriale, cabinet medical, izolator, vestiare şi oficii.

În partea superioară a clădirii vor fi amenajate spaţii administrative, care vor fi folosite de Serviciul Public Administrare Creşe. În prezent sediul SPAC se află la creşa din Craiter însă după finalizarea acestei clădiri de pe Apollo, el va fi relocat.

Exit mobile version