Compania Apa Brașov a anunțat că în perioada 5 august – 31 august, circulația pietonală va fi restricționată pe trotuarul situat pe strada Castanilor, pentru lucrări de modernizare a rețelelor de apă.
„Săpăturile pentru reabilitarea conductelor se vor realiza pe trotuarul de lângă imobile, pe partea dreaptă, în direcția de mers spre bulevardul 15 Noiembrie (sala Patria). Zona va fi semnalizată corespunzător, iar circulația pietonală va fi permisă pe trotuarul dintre parcare și zona verde”, au anunțat reprezentanții companiei.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, care a început în luna august a anului trecut și care se va derula până în februarie 2020. Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.