Organiatorii primului Campionat Mondial de Alergare 50 km din România, care va avea loc la Brașov pe 1 septembrie, au lansat clipul de promovare a evenimentului. Acest clip, care se găsește deja pe Facebook și pe Youtube are o variantă în limba română și una în limba engleză. Spotul a fost realizat de Art Enea Studio, din Braşov.
Personajul principal al clipului de prezentare este atletul Cristian Moşoiu, legitimat la clubul Steaua Bucureşti, proaspăt campion naţional la alergare montană pe distanţă lungă.Cristian Moșoiu a câștigat titlul în cadrul Campionatului Național de alergare montană pe distanță lungă (40 km), desfăşurat în acest week-end, pe 17 august la Dămuc.
Cristian va participa şi la cursa open de 50KM care se va desfăşura simultan, pe acelaşi traseu, cu Campionatul Mondial de Alergare de 50KM, anunță organiatorii.
Campionatul Mondial de Alergare de 50KM reuneşte sportivi din 31 de ţări, de pe toate continentele, iar organizatorii se așteaptă la cel puțin 1000 de atleți la start.
Evenimentul este organizat de organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, al Primăriei Municipiului Braşov şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.