În urma a 20 de percheziții desfășurate marți, de poliţiştii din Brașov, au fost ridicate șapte autovehicule ce ar fi fost folosite fie la acțiuni de furt calificat de case de bani, fie ar fi fost achiziționate cu bani proveniți din valorificarea bunurilor sustrase din case de bani sau seifuri. 5 membri ai grupării infracționale au fost reținuți.
La data de 17 septembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au pus în executare 20 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza județului Brașov, în cadrul unor dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, furt calificat și proxenetism.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2018 – 2019, membrii unui grup infracțional organizat, format din 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, din județul Brașov, ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat din societăți comerciale (situate pe raza județelor Brașov, Alba, Bacău și Vrancea), vizând în principal case de bani sau seifuri. Valoarea prejudiciului cauzat este de 35.000 de lei.
Membrii grupului ar fi acționat împreună sau împărțiți în echipe, la care ar fi aderat punctual și alte persoane.
„În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate șapte autovehicule, în vederea dispunerii sechestrului asigurator, ce ar fi fost folosite fie la comiterea faptelor, fie ar fi fost achiziționate cu bani proveniți din valorificarea bunurilor sustrase. Totodată, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă (telefoane mobile, haine, încălțăminte, unelte). Au fost conduse la audieri șapte persoane, iar în urma probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 ore, cinci bărbați, care au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Acțiunile au fost efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Poliției Municipiului Săcele, Poliției Municipiului Codlea, Poliției Stațiunii Rășnov, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Serviciului Ordine Publică Brașov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, cu suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale, din cadrul Poliției Române“, se arată într-o comunicare a Poliției Brașov