Organizatorii Cerbului de Aur 2019 anunțau în 23 august un spectacol „sold out în a doua seară de concurs”, adică în 24 august. Cap de afiș în cea de-a doua seară a festivalului a fost Emeli Sande, una dintre cele mai bune voci britanice. De asemenea, pe scenă a urcat Irina Rimes.
Anunțul făcut de TVR este contrazis acum de un răspuns pe care instituția i l-a trimis unui brașovean, Corneliu Țeposu, interesat de modul în care a decurs, din punct de vedere financiar, organizarea evenimentului.
Mai exact, organizatorii Cerbului de Aur anunțatu într-o conferință de presă că pentru ediția din acest an, în Piața Sfatului au fost amenajate 4.500 de locuri. În răspunsul primit se brașovean, TVR menționează că pentru cea de-a doua seară s-au vândut 2.194 de bilete și 712 abonamente, ceea ce înseamnă 2.906 locuri. Totodată, organizatorii au comunicat faptul că pentru toate cele patru seri s-au distribuit 3.395 de invitații, adică 848 pentru fiecare seară. În aceste condiții, rezultă că în cea de-a doua seară au fost ocupate 3.754 de locuri. Cel puțin din aceste date rezultă că au rămas neocupate 746 de locuri, adică 16,57%.
În același răspuns se arată că în prima seară s-au vândut 1.497 de bilete și 712 abonamente. Dacă se adaugă cele 848 de invitații rezultă că au fost ocupate 3.057 locuri (67,93% grad de ocupare).
În cea de-a treia seară s-au vândut 2.198 de bilete și 712 abonamente. Dacă sunt luate în calcul cele 848 de invitații, ajungem la 3.758 de locuri ocupate (83,51% din total).
În ultima seară s-au vândut 2.222 de bilete și 712 locuri. Dacă se adaugă cele 848 de invitații, rezultă că au fost ocupate 3.782 de locuri (adică 84,04%).