De mâine începe a 5-a ediție a evenimentului Săptămâna Ariilor Protejate, organizat de Propark-Fundația pentru Arii Protejate și finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
Săptămâna Ariilor Protejate este un concept prin care ariile protejate sunt promovate în rândul publicului larg prin organizarea unor activități diverse. În 2019 s-au alăturat iniţiativei 25 de parteneri care vor organiza activităţi extrem de interesante, respectiv 15 excursii ghidate, 3 festivaluri, 4 activităţi de refacere şi marcare de trasee, 5 proiecții de filme, 5 expoziţii, 4 concursuri, 3 ture foto, 2 observaţii ornitologice, 1 activitate de cercetare, 1 webinar.
Evenimentul se desfășoară în 15 județe – Arad, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Giurgiu, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Vrancea, Satu Mare, Suceava – activitățile desfășurându-se în parcuri naționale, naturale, situri Natura 2000.
Programul evenimentului pentru judeţul Braşov:
Sâmbătă, 7 septembrie
- Ora 8:00 – Tipar din natură
- Ora 8:00 – Excursie în Măgura Codlei
- Ora 9:00 – Excursie în Parcul Natural Bucegi
- Ora 9:00 – Zilele Porţilor Deschise la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Bucegi
- Ora 10:00 – Refacere trasee pe Muntele Tâmpa
Duminică, 8 septembrie
- Ora 8:00 – Tipar din natură
- Ora 9:00 – Zilele Porţilor Deschise la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Bucegi
- Ora 10:00 – Refacere trasee pe Muntele Tâmpa
Luni, 9 septembrie
- Ora 8:00 – Tipar din natură
- Ora 10:00 – Refacere trasee pe Muntele Tâmpa
Marţi, 10 septembrie
- Ora 8:00 – Tipar din natură
- Ora 7:30 – Tur Ghidat: Identificarea păsărilor din Braşov
- Ora 10:00 – Refacere trasee pe Muntele Tâmpa
Miercuri, 11 septembrie
- Ora 8:00 – Colectare probe ADN de la cerb
- Ora 10:00 – Igienizare şi marcare trasee pe Muntele Tâmpa
- Ora 10:00 – Excursie ghidată în Parcul Naţional Piatra Craiului
- Ora 14:00 – Atelier de poezie
Joi, 12 septembrie
- Ora 8:00 – Tipar din natură
- Ora 10:00 – Igienizare şi marcare trasee pe Muntele Tâmpa
- Ora 18:00 – Webinar despre arii protejate
Vineri, 13 septembrie
- Ora 8:00 – Tipar din natură
- Ora 8:00 – Făgăraş Fest
- Ora 8:00 – Propark Adventure
- Ora 9:00 – Zilele Porţilor Deschise la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Bucegi
- Ora 9:00 – Realizarea infrastructurii de vizitare pentru Stejarul de la Mercheaşa şi Geositul Mateiaş
- Ora 9:00 – Igienizare şi reabilitarea infrastructurii de vizitare, zona Belvedere şi traseul treptele lui Gabony
- Ora 12:00 – Noaptea internaţională a liliecilor
- Ora 20:00 – Cinemateca naturii
Sâmbătă, 14 septembrie
- Ora 8:00 – Tipar din natură
- Ora 8:00 – Propark Adventure
- Ora 9:00 – Excursie ghidată în Parcul Natural Bucegi
- Ora 9:00 – Zilele Porţilor Deschise la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Bucegi
- Ora 10:00 – Recondiţionare trasee pe Muntele Tâmpa
- Ora 10:00 – Făgăraş Fest
Duminică, 15 septembrie