Site icon

FOTO&VIDEO. Brașovul va avea două centre culturale noi, la fostele cinematografe Astra și Popular

Până la finalul anului viitor, el puțin două dintre fostele cinematografe ale Brașovului vor fi repuse în funcțiune, sub forma unor săli multiculturale. Fostul cinematograf Astra, care este în plin șantier, ar putea fi redeschis chiar la începutul lunii viitoare, după cum a apreciat administratorul firmei care se ocupă de reabilitarea clădirii, în timp ce fostul cinematograf Popular are ca termen de finalizare a lucrărilor de reparații caputale, luna septembrie a anului viitor.

La Astra constructorul a avansat foarte mult cu lucrările, peste 60% dintre acestea fiind finalizate. Au fost reabilitate fațada, acoperișul, au au fost realizate compartimentările și se lucrează deja la amenajările interioare. Și la Popular lucrările au avansat satisfăcător, aproape 50% din lucrare este gata. Vorbim de două investiții care au termen de finalizare sfârșitul anului viitor și începutul anului 2021. Dacă ținem cont de cum au evoluat celor două investiții, sper ca în prima jumătate a anului viitor să putem deschide ambele centre culturale“, a declarat primarul George Scripcaru, după o vizită în teren. 

 

La fostul cinematograf Astra, din Livada Poștei, proiectul de reabilitare are în vedere crearea a două spații noi pentru activitățile culturale și sociale. În primul rând, va exista o sală de cinema, dar într-o abordare diferită de ceea ce înseamnă sala de cinema clasică, pentru a îmbina confortul celor care vin să vadă un film și capacitatea de adaptare a sălii la cât mai multe tipuri de evenimente. Această sală va avea o capacitate de 124 de locuri, la mese și pe canapele. Deasupra sălii de spectacole va funcționa o sală de conferințe cu 130 de locuri, care va putea oferi spațiul necesar pentru desfășurarea de evenimente. Lucrările, efectuate de SC HAR&H SRL costă 9,5 milioane lei fără TVA și au început pe 15 februarie, având ca termen de finalizare 24 de luni, adică februarie 2021. Însă ele vor fi gata în februarie 2020, după cum a confirmat și administratorul firmei.

Sală multifuncțională la Cinema Popular 

La fostul cinematograf Popular, care are și o ieșire în strada Mureșenilor dar și una După Ziduri, se fac lucrări de consolidare, recompartimentare a spațiilor interioare și de refacere a instalațiilor. La sala de proiecții, scena va fi la același nivel cu zona pentru spectatori, astfel încât să e desfășoare diferite tipuri de evenimente. Aici va funcționa o sală de spectacole cu capacitate de 175 de persoane maxim, o sală de dans, ci vestiare în subsol. În subsol s-a făcut o legătură, pe sub una din scările existente, cu sala de proiecţie, menţinându-se funcţiuni cum ar fi centrala termică, spaţii de depozitare, oficiu, vestiare cu grupuri sanitare. La parter, accesul se face prin zona de primire-recepţie, către sala de proiecţie, deservită de grupuri sanitare şi garderobă, la care se adaugă 2 baruri şi o zonă de mese, către ieşirea din spate, unde se afla şi terasa. La supantă (platformă situată la nivel intermediar, între două etaje, pe o parte din suprafaţa incintei; mezanin), accesul se face prin 2 scări balansate, unde se află situat spaţiul de proiecţie şi o lojă, organizată în două trepte. Lucrările sunt executate de SC Romconstruct Group SRL și Concas, în baza unui contract în valoare de 6,629 milioane lei fără TVA, având ca termen de finalizare 26 septembrie 2020.

Exit mobile version