Primăria comunei Cristian a ajuns să „ajusteze“ frecvenţa curselor de transport metropolitan pe linia 110 de la Braşov, astfel încât să poată acoperi, de la bugetul local, cheltuielile proprii pe care le presupune. Primarul liberal Gicu Cojocaru a declarat ieri, că au fost eliminate, în total 12 curse, la ore la care nu s-ar fi justificat.
„Am redus 12 curse zilnice. De asemenea, am adaptat graficul de circulaţie pentru perioada şcolii. Cheltuielile şi subvenţiile noastre vor scădea, în momentul în care şi Râşnovul, şi Zărneştiul vor fi deservite de operatorul metropolitan. Atunci, numărul de curse Braşov- Cristian va fi redus la jumătate”, a spus primarul Gicu Cojocaru.
Iniţial, autobuyele pe linia 110 circulau, la orele de vârf (6.00 – 8.00, 14.00 – 16.00, 20.00 – 22.00), din 30 în 30 de minute. Conform graficului publicat de RATBV, valabil de la 1 septembrie, 2019, cursele au fost reduse din oră în oră în zilele lucrătoare, iar în weekend, din două în două ore sau din 90 în 90 de minute, în anumite intervale.
Lunar, de la bugetul local, primăria Cristian alocă 50.000 de lei, pentru a acoperi partea sa de cheltuieli, aferente liniei 110. Suma reprezintă suvbenţiile acordate vârstnicilor, elevilor sau revoluţionarilor.
Apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care prelungeşte licenţele de transport ale actualilor operatori din judeţ se pare că a încurcat socotelile Cristianului şi ale RATBV. O recunoaşte chiar primarul Gicu Cojocaru: „La momentul în care am început acest program se estima că din luna iunie a acestui an vor fi introduse şi liniile către Râşnov şi Zărneşti. Odată cu apariţia acestei ordonanţe, acest lucru nu a fost posibil, astfel că nu ne-am putut încadra în calculele iniţiale. Acesta este şi motivul pentru care am restrâns numărul de curse, pentru că trebuie să ne gândim şi la rentabilitate”, explicat Gicu Cojocaru.