Modernizarea WC-ului public din Piața Sfatului va costa Municipalitatea peste un million de lei. Anunțate prima dată în 2016, lucrările de modernizare a toaletei din centrul Brașovului au fost estimate acum la 1,083 milioane lei cu TVA inclus, conform indicatorilor tehnico-economici care vor fi supuși aprobării Consiliului Local, în ședința ce va avea loc miercuri.
722.577 de lei reprezintă suma estimativă ce ar urma să fie cheltuită pentru partea de construcții și montaj, iar restul, pentru proiectare și avize. Odată contractate, lucrările ar trebui să fie gata în maxim șase luni, după cum arată proictul de HCL ce va fi supus aprobării.
Acum 2 ani era mai ieftină
Toaleta publică din Piața Sfatului are o suprafață de 98,3 metri pătrați. Despre modernizarea ei se vorbește încă de la sfârșitul anului 2016, iar ideea a fost reluată, ca proiect, la începutul anului 2017, când reprezentanții Municipalității anunțau că vor să o transforme într-o toaletă accesibilă inclusive persoanelor în scaun rulant, cu un lift asemănător celui de la Centrul de Informații pentru Cetățeni al Primăriei. De altfel, în luna decembrie a anului 2017 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect, a cărui valoare a fost estimată atunci la 467.959 lei, din care lucrările propriu-zise la 293.612 lei.
Direcția de Cultură a Județului nu a dat însă atunci acordul pentru o astfel de intervenție la toaleta din Piața Sfatului, considerând atunci că lucrările că ar fi riscat să afecteze zona istorică.
Această modernizare a WC-ului public din Piața Sfatului ar fi prima din 2005 încoace, de când a fost preluată de Primăria Brașov.