Site icon

Noaptea Cercetătorilor Europeni la „Șaguna“: roboți umanoizi, fulgere artificiale, simulator de zbor și copia celebrului avion al lui Aurel Vlaicu. Organizatorii promit un „megashow științific“

27 septembrie aduce la Brașov, la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, roboți umanoizi cu care poți interacționa așa cum vedem în filmele SF, bobine Tesla care vor crea fulgere artificiale, invenții care generează suficientă energie cât să-ți încarci gadgetul sau smartphoneul în timp ce faci sport. Oamenii de știință își vor prezenta și invențiile premiate la concursurile mondiale, iar cercetătorii vor invita publicul să ia parte la experimente inedite de laborator.  



 
Prezentarea celebrului avion al lui Aurel Vlaicu!
 
Academia Forțelor Aeriene aduc cel mai prețios și mai complex simbol al aviației: o copie fidelă a avionului „Vlaicu II”, creat de părintele aviației și inventatorul primului aparat de zbor românesc. Inginerii vor prezenta publicului și simulatorul de zbor IFR ELITTE, cu ajutorul căruia spectatorii pot învăța metode de pilotare a unui avion. De asemenea, Academia va prezenta și o stație de control la sol a dronelor, cât și câteva zboruri demonstrative cu adevărat nemaivăzute ale acestor dispozitive. Experții de la „Forțele pentru Operații Speciale” vor aduce și ei echipament nemaivăzut de public, precum aparatură specifică de observare numită și „cameră termală”. Prin aceste dispozitive, omul este identificat după căldura corpului.




 
Megashow științific cu roboți, simulatoare și experimente de cromatografie lichidă
 
La Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019 Brașov, cei mai buni ingineri vor prezenta viziunea lor asupra viitorului și creațiile prin care doresc să aducă o contribuție benefică lumii. Spectatorii vor avea șansa să vadă și să testeze un veritabil braț robotic, dar și anatomia prin realitate augmentată și printarea 3D, acestea fiind tehnologii de practică și studiu revoluționare în medicină. 

Organizatorii promit că „Brașovul va fi de departe un Megashow Științific, care va face știința mult mai distractivă și interesantă, în special pentru cei mici“.

Prichindeii vor putea să participe la o mulțime de concursuri de tip „Atelier de montaj roboțel cu piese tip lego”, unde vor putea câștiga și premii. Sau, pentru cei atrași de artă și culori, se vor susține sesiuni de experimente de cromatografie lichidă – combinații de culori realizate prin tehnici deosebite. 




 
Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc la Colegiul Național „Andrei Șaguna” vineri, între orele 17.00-22.00. 
 Evenimentul se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005 şi a atras până acum peste 1,5 milioane de vizitatori.  Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.

Exit mobile version