Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, a anunțat că va trece la dizolvarea COnsiliului Local Predeal, acolo unde din luna iunie, deși legal convocat, Deliberativul local nu a reușit întrunirea cvorumului pentru adoptarea de acte administrative.
„Din 15 consilieri în funcție, 7 de la PNL sunt demisionari, un mandat s-a vacantat, iar dacă se convoacă CL înseamnă doar 7 membri, deci lipsă cvorum“, a declarat prefectul.
În acest caz, prefectul Marian Rasaliu spune că singura soluție de deblocare a situației este dizolvarea Consiliului Local, caz în care deciziile administrative ar urma să fie luate de viceprimarul cu atribuții de primar, Sebastian Fleșieru. Pe de altă parte însă, Prefctura este în litigiu și cu acesta, iar în decemblie are termen la instanța de contencios administrativ, astfel că și el și-ar putea pierde mandatul. Dacă se întâmplă acest lucru, atribuțiile sale vor fi preluate de secretarul localități, exact cum se întâmplă de anul trecut în comuna Augustin.
Potrivit juristului Prefecturii, Liliana Solovăstru, la Predeal se întrunesc toate condițiile prevăzute de lege, pentru dizolvarae Deliberativului local. „Legea 215, art. 55 prevede că dacă în 2 luni Consliul Local nu a adoptat hotărâre, aceasta este condiție de dizolvare de drept. Apreciez că săptămîna viitoare vom sesiza instanța de contencios administrativ, pentru începerea procedurii de dizolvare“, a declarat Liliana Solovăstru.