Caravana de filme în aer liber Cinemobilul ajunge, săptămâna viitoare şi în municipiul Braşov. După o oprire marţi, la Făgăraş, Cinemobilul a ajuns ieri cu o proiecţie de film la Târgu Secuiesc, iar mâine şi vineri va fi la Sfântu Gheorghe, respectiv la Sighişoara. Următoarele vizite ale cinematografului în aer liber vor fi municipiul Codlea, în data de 10 septembrie şi Braşovul, pe 11 septembrie.
proiecţiile de film încep de la ora 20.00 şi se vor desfăşura în parcările magazinelor Kaufland din acetse oraşe.
Aflat la cea de-a 5-a ediţie, Cinemobilul a ajuns vara aceasta în 43 de oraşe din 27 de judeţe ale ţării, oferindu-le oamenilor care nu au în mod obişnuit şansa vizionării de filme în aer liber bucuria unor seri de film memorabile, alături de cei dragi. Peste 35,000 de persoane au participat până acum la proiecţiile Cinemobilul din acest sezon. Programul a inclus filme de animaţie din ultimii 2 ani, publicul-ţintă fiind copiii. Cinemobilul Caravana Cinematografica este un proiect cultural organizat de Asociaţia Cinemobilul, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).