Site icon

RATBV introduce 3 autobuze în programul de transport pentru elevi. Vezi AICI traseul şi programul autobuzelor şcolare pentru Şcoala nr. 6 şi Liceul Honterus

De marţi, operatorul public de transport în comuni din Braşov, RATBV începe să efectueze transportul special gratuit pentru elevii din ciclul primar, cadrele didactice și nedidactice ale Școlii Gimnaziale nr.6 „Iacob Mureșianu” și ale Liceului Teoretic  „Johannes Honterus”, în proiectul pilot inițiat de Primăria Municipiului Brașov. Acest proiect – pilot va fi realizat din data de 10 septembrie și până la data în care se intră în vacanța de iarnă a elevilor (20 decembrie a.c.), respectiv fără zilele de sâmbătă și duminică, fără zilele de sărbători legale și cele din perioada vacanțelor școlare. 

Pentru această fază inițială, RATBV S.A. va asigura curse doar dimineața, din capătul de linie Poienelor (Roman), către cele două unități de învățământ menționate, urmând ca în autobuze să aibă acces doar elevii din ciclul primar, cadrele didactice și nedidactice. Poliția Locală Brașov va asigura prezența câte unui agent în fiecare autobuz, care va asista copiii atât la urcare și coborâre, cât și la trecerea străzii către intrarea în unitatea de învățământ (cazul Liceului ”J. Honterus”). 

În ceea ce privește realizarea efectivă a transportului, acesta se va realiza, în această fază de început a proiectului, cu un număr de trei autobuze Menarini, cu podea joasă, pentru accesul facil în mijlocul de transport și dotate cu instalații de climatizare performante. Ulterior, funcție de evoluția numărului de elevi ce vor utiliza acest sistem, RATBV S.A. va adapta numărul de autobuze dedicate implementării proiectului. 

Autobuzele vor pleca spre unitățile școlare din capătul de linie Poienelor, urmând să parcurgă traseul Calea București – Strada Toamnei – Bld. M. Kogălniceanu – Bd. Iuliu Maniu – Strada N. Iorga – Livada Poștei – Strada Mureșenilor – Șirul L. van Beethoven. În ceea ce privește orarul de circulație: autobuzele vor pleca la orele 07.25 din capătul de linie Poienelor – peronul numărul 5 și vor opri doar în următoarele stații:

Autobuzele vor opri doar în stațiile menționate: Poienelor – Spitalul Județean – Liceul Meșotă – Livada Poștei – Șirul Beethoven. 

 

Exit mobile version