Site icon

Start în programul Casa Verde cu panouri fotovoltaice. Care sunt condițiile și bugetul la dispoziția solicitanților

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică a demarat marți, 10 septembrie, iar persoanele fizice se pot adresa instalatorilor în vederea înscrierii în program, anunță Ministerul mediului. Valoarea totală a finanțării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei.

Programul Casa Verde 2019 este reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 1.287/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Prin acest program fiecare beneficiar persoana fizica poate primi 20.000  de lei pentru instalarea de panouri pentru energie “verde”.

Ministrul Mediului a apreciat că aproximativ 33.000 de unităţi locative vor fi posesoarele acestor celule fotovoltaice.

 Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Cheltuieli eligibile în cadrul programului

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; materiale conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice şi care permite colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice;
c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate.

Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

Înscrierea solicitantului la instalatorul validat se face prin prezentarea documentelor solicitate prin Ghidul de finanțare acestuia; dacă documentele sunt conforme cu cerințele din ghid, iar solicitantul îndeplinește criteriile, instalatorul rezervă suma solicitată, care se scade din valoarea alocată regiunii geografice din care face parte solicitantul.

⦁ Aprobarea finanțării
Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

⦁ Obținerea ATR – ului:
În termen de 90 de zile de la data publicării rezultatelor, persoana fizică aprobată, prin intermediul instalatorului ales, are obligația să comunice la AFM avizul tehnic de racordare (ATR). 

⦁ Semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și implementarea proiectelor
Se semnează contractele de finanțare nerambursabilă cu persoanele fizice care comunică avizul tehnic de racordare în termenul de 90 de zile, urmând ca implementarea proiectului să se realizeze în termen de 8 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care beneficiarul final depune la instalatorul validat certificatul de racordare şi încheie cu acesta toate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice, emiterea facturii şi plata contribuţiei proprii. 

⦁ Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.

Exit mobile version