Site icon

Transportul școlar din Brașov se extinde cu 3 trasee noi și va deservi elevii din toate unitățile de învățământ din Centrul Istoric

Proiectul pilot privind liniile speciale de autobuz pentru transportul elevilor care învață în centrul istoric se extinde cu încă trei trasee. Decizia a fost luată la solictarea părinților, noile trasee urmând să deservească, pe de o parte, noi cartiere – Bartolomeu, Tractorul și Traij, iar pe de altă parte, și câteva unități de învățământ în plus, pe lângă Școala gimnazială nr. 6 și Liceul „Aprily Lajos“.



Astfel, odată cu introducerea noilor trasee, sistemul de transport va putea fi utilizat de  elevii, cadrele didactice și nedidactice de la toate unitățile de învățământ din centrul istoric, respectiv de la Liceul de Muzică, Colegiul Național Unirea, Colegiul Național Aprily Lajos, Școala Gimnazială nr. 6, Colegiul Național Johannes Honterus, Colegiul Național Andrei Șaguna, Liceul Andrei Mureșanu, Colegiul Tehnic Maria Baiulescu. În plus, de acest tip de transport vor beneficia elevii din toate categoriile de vârstă, nu doar din cliclul primar.

„Acest proiect reprezintă atât o facilitate pentru elevi, cât și o modalitate de reducere a circulației, și implicit a poluării, în zona centrului istoric. În următoarele săptămâni vom introduce alte trei trasee pentru transportul elevilor, din Bartolomeu, Tractorul și Triaj, mai ales că și cetățenii ne-au solicitat aceste noi linii. Deja am făcut pregătirile necesare pentru introducerea traseului din Bartolomeu, pe care îl putem implementa de săptămâna viitoare“, a spus George Scripcaru, după discuțiile pe care le-a avut azi cu consilierii locali și reprezentanții RATBv. 



Noua reglementare este propusă pe ordinea de zi a ședinței de mâine a Consiliului Local. Având în vedere faptul că această hotărâre va fi adoptată după începerea anului școlar, elevii care circulă pe mijloacele de transport în comun din Brașov nu vor fi sancționați până la intrarea ei în vigoare. În cazul în care sunt situații când elevii au fost nevoiți să plătească bilet contravențional, se pot adresa către SC RATBV pentru recuperarea banilor.

Exit mobile version