Primăria Brașov a deschis ofertele pentru achiziția de insule ecologice pentru colectarea selectivă a deșeurilor din Municipiul Brașov, pe o perioadă de patru ani. În perioada următoarele ofertele vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar, iar dacă nu vor exista contestații sau clarificări, la începutul lunii viitoare ar putea fi semnat contractul.
Anunțul de licitație a fost postat pe platforma electronică de achiziții publice pe 1 august, iar pe 3 septembrie, la ora 15.00, s-a încheiat depunerea ofertelor. Au fost interesate de licitație cinci firme, însă doar trei au depus oferte, una firmă din Brașov, una din Beclean (județul Bistrița-Năsăud) și una din Slatina (județul Olt). Toate au îndeplinit prima condiție de eligibilitate, respectiv depunerea garanției de participare, în sumă de 202.000 lei.
Este vorba de încheierea unui acord-cadru cu o durată de patru ani, cu o valoare cuprinsă între 435.000 lei şi 64.150.000 lei, fără TVA. În urma contractului-cadru, vor fi încheiate contracte subsecvente cu o valoare cuprinsă între 435.000 de lei și 20,2 milioane lei, vizând achiziția de eco-insule, ce vor fi livrate eşalonat, în locaţiile indicate de Primăria Braşov. Pentru fiecare eco-insulă, furnizorul trebuie să ofere o garanţie de minim 2 ani.
1,4 milioane lei pentru achiziția de eco-insule, până la sfârșitul acestui an
Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat că până la sfârșitul anului, în bugetul serviciului de specialitate din cadrul Primăriei este prevăzută suma de 1,4 milioane de lei pentru achiziția de eco-insule cu 5, 6 sau 8 guri de încărcare. Cu acești bani municipalitatea speră să poată achiziționa 10-12 astfel de utilaje.
Cum vor arăta și cum funcționează eco-insulele
Eco-insulele vor fi pe modelul celor deja amplasate în Răcădău și în cartierul Scriitorilor și vor oferi posibilitatea colectării selective și cântăririi deșeurilor, inclusiv a reciclabilelor, dar și a identificării utilizatorului. Fiecare este prevăzută cu sistem de identificare a celui care depune deșeurile reciclabile, un sistem de monitorizare a gradului de umplere a recipientelor – care transmite un SMS operatorului în momentul în care sunt pline – și un sistem de monitorizare video a eco-insulei, precum și un sistem de odorizare interioară, pentru a preveni răspândirea mirosurilor neplăcute. Accesul la fiecare recipient de depozitare din cele patru categorii – hârtie și carton, mase plastice, metal, sticlă – se face automatizat, numai în baza unui cititor de coduri de bare, care scanează codurile de pe sacii menajeri. Astfel, accesul persoanelor care nu fac parte dintre utilizatorii arondați nu este posibil. De asemenea, sistemul poate recunoaște și bloca accesul unui utilizator arondat, dacă, de exemplu, acesta nu respectă regulile de depozitare a deșeurilor.
Pentru asigurarea necesarului de energie electrică, eco-insulele vor fi prevăzute cu panouri fotovoltaice, iar pentru identificarea unor persoane care ar putea vandaliza platformele, sau care nu respectă regulile, există camere de luat vederi. De asemenea, municipalitatea braşoveană a solicitat ca pereţii exteriori ai eco-insulelor să fie personalizaţi, astfel încât să nu facă notă discordantă cu peisajul.
Cum vom arunca gunoiul
În mod practic, abonatul va veni cu sacii menajeri la eco-insulă, va scana codul de bare, și, în urma indicațiilor de pe display, se va îndrepta spre fanta corespunzătoare tipului de deșeu reciclabil, unde va atinge un senzor pentru deschiderea trapei, apoi va depune sacul în platformă. Trapa se va închide, iar automatul va tipări un bon pe care este specificat numărul de identificare al abonatului, tipul de deșeu, data și ora depunerii și cantitatea. Pe fiecare trapă sunt specificate deșeurile care sunt considerate acceptate și cele care nu se depun acolo, iar verificarea se poate face pe fiecare sac în parte, pentru a se evita încălcarea regulilor.
Reamintim că în ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local a fost adoptat un nou regulament de salubrizare, cele mai importante modificări fiind obligația colectării și transportului separat pe diferitele categorii de deșeuri, introducerea principiului „plătește pentru cât arunci“, precum și o serie de sancțiuni noi, inclusiv pentru operatorii de salubrizare.