Vecini cu ursul. Miercuri seara, animalele au ajuns la Lacul Noua și în cartierul Valea Cetății din Brașov

În decurs de câteva ore, miercuri seara, prin sistemul Ro-Alert au fost transmise două alerte prin care a fost anunțată prezența urșilor în Brașov. Prima dată a fost semnalată prezența a trei pui pe strada Molidului din Valea Cetății. Apoi, tot prin Ro Alert a fost anunțată prezența unui urs în zona lacului din cartierului Noua. 



De altfel, din această perioadă este de așteptat ca urșii să coboare tot mai des în zonele locuite. 

Pădurarii consideră că anul acesta „invazia ursină” ar putea fi mai puternică decât în anii trecuți, având în vedere că fructificația fagului și a stejarului a fost redusă, jirul și ghinda fiind surse de hrană pentru urs. În aceste condiții, animalele coboară în orașe, unde au acces facil la resturile alimentare (depozite de deșeuri, tomberoane neizolate etc.). 



Cum poate fi evitat conflictul om-urs

WWF România a publicat un set de recomandări pentru evitarea conflictului om-urs: 

  • Primul pas pentru evitarea întâlnirilor nedorite între oameni și urși îl reprezintă  amenajarea unor recipiente de depozitare a deșeurilor ”anti-urs”. Drept consecință, urșii nu vor mai fi atrași de hrana obținută ușor, iar acest comportament nu va mai fi încurajat.
  • Nu depozitați gunoaiele la întâmplare, nici măcar în zonele rezidențiale. Puneți deșeurile într-un tomberon rezistent anti-urs, care poate fi blocat.
  • Duceți gunoiul la tomberon pe lumină, preferabil în ziua în care sunt colectate deșeurile.
  • Dacă aveți livadă, culegeți fructele din pomi. Fructele fermentate pot genera un miros foarte atractiv pentru urși.
  • Nu lăsați hrana animalelor de companie în afara casei. Castronul câinelui sau al pisicii trebuie să stea înăuntru, încuiat.
  • Nu puneți carne, pește sau fructe cu miros puternic în compost. Ați mai putea reduce mirosul compostului cu zeamă de limetă sau să adăugați bacterii care grăbesc procesul de descompunere a resturilor vegetale (se pot cumpăra din comerț).
  • Dacă ați făcut un grătar sau ați gătit la ceaun, spălați toate ustensilele și duceți-le în interior
  • Dacă vedeți un urs, nu încercați să-l hrăniți sub nicio formă. Mai mult, nu îi atrageți atenția.
  • Dacă vedeți un urs când călătoriți cu mașina, nu urmăriți animalul și nu ieșiți din mașină sub nicio formă.

1 Comentariu

Lasă un răspuns la Bálint Eduard Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.