Goanele pădurarilor de la „Kronstadt” au dat rateuri. Un urs a ajuns să se plimbe speriat prin mijlocul unui cartier din Brașov

Deși pădurarii de la Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt au organizat marți și miercuri câteva goane pentru alungarea în pădure a urșilor și a porcilor mistreți care s-au apropiat prea des de intravilanul orașului, acțiunile nu au reușit din prima. 

Potrivit Mediafax, în noaptea de marți spre miercuri,  un urs a fost filmat de o braşovencă din cartierul Răcădău, în timp ce animalul, care părea speriat, a ajuns în zona pietonală, după acţiunile pădurarilor, care încearcă  să îndepărteze mistreţii şi urşii din zonele locuite din oraş. 

Animalul se plimba, în timpul nopţii de marţi spre miercuri pe stradă, puţin derutat şi speriat.

Reprezentanţii Regiei Pădurilor Kronstadt au declarat că în ultimele zile au fost organizate goane în apropierea a două cartiere braşovene, respectiv Răcădău şi Noua, din zona Răcădău fiind îndepărtaţi către pădure trei urşi.

Goanele vor continua şi săptămâna viitoare, ţinând cont că în ultima vreme s-au înmulţit sesizările cu privire la pătrunderea unor animale sălbatice în zonele locuite. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.