Peste 400 de oameni, de diferite vârste, membrii sau simpatizanți ai PNL Brașov, au făcut duminică o plimbare prin pădure, pe jos și cu bicicleta, pe drumul forestier Crucur, pentru a demonstra arăta, prin puterea exemplui ce înseamnă un astfel de drum pentru brașoveni și numai. Acțiunea a fpst inițiată de liderul organizației municipale PNL Brașov, Adrian Oprică.
„Degeaba le explicăm oamenilor prin vorbe, ce înseamnă acest drum forestier, dacă nu mergem şi în pădure, împreună cu ei, pentru a le arăta şi răspunde la întrebări. Această iniţiativă a nostră vine în contextul în care se vehiculează unele idei că proiectul ar putea distruge o foarte mare parte din Muntele Tâmpa, ceea este o minciună în baza căreia cei de la USR au strâns semnături de la oameni”, a spus liderul organizaţiei braşovene.
Adrian Oprică spune că a rămas surprins că o parte dintre cei mai în vârstă nici nu ştiau că sunt astfel de drumuri forestiere, pe care şi ei se pot plimba fără probleme.
„Am realizat prin acţiunea aceasta că inclusiv oamenii din organizaţia noastră nu ştiau că se pot plimba la pas prin pădure, că nu este un drum greu şi că poţi merge chiar în plimbare. Cei care au fost alături de noi în pădure, sunt doar o mică parte dintre cei care ar putea beneficia de un astfel de drum. Cei tineri îl pot face cu bicicleta, în vreme ce vârstnicii pot merge la pas. Ni s-au pus întrebări despre cum va arăta, cât de lat va fi, cât anume se va tăia şi de unde. Le-am explicat oamenilor că este uşor să pui pe un afiş o poza cu Calea Bucureşti şi să spui ca un astfel de drum se va face în pădure, însă este o încercare de manipulare care poate fi combătută foarte uşor. Oamenii au văzut cum este drumul Crucur, pe care noi ne-am plimbat, au văzut că nu este un pericol pentru pădure, ba dimpotrivă. Eu consider că ne-am atins scopul şi anume de a le arăta oamenilor, mai tineri sau mai în vârstă, că un drum forestier nu distruge nimic, ba dimpotrivă, aduce un plus valoare atât pentru ei pentru plimbări în natură, cât şi mediului, pentru că se va putea interveni în caz de incendiu şi pentru a se toaleta pădurea”, a spus președintele PNL Brașov.
Liderul Organizaţiei Municipale a punctat din nou că pentru amenajarea acestui drum nu se merge pe muntele Tâmpa, și de asemenea, se va tăia doar 0,1 la sută din suprafaţa verde a Braşovului, nu 10 la sută cum reiese dintr-o campanie de stranger semnături împotriva proiectului, lansată de USR. „Ceea ce se va tăia, şi anume 0,1% , nu 10%, se va planta la loc, iar mediul nu va avea de suferit. În plus, existenţa unui drum forestier, dă posibilitatea de a te plimba prin pădure indiferent de vârstă, fără să ai nevoie de antrenament sau echipament special. Indiferent de insunări sau încercări de manipulare, ar fi mult mai constructiv pentru toată lumea, dacă cei care se opun acestui drum ar accepta că adevărul nu este cel pe care îl promovează ei. De altfel, i-am rugat pe cei de la USR să se adreseze direct Regiei Kronstadt şi în special domnului Olteanu pentru a se lămuri, însă iată că refuză acest lucru, tocmai pentru că adevărul le-ar strica lor un subiect fals de campanie. Deşi sunt oameni tineri în USR, oameni inteligenţi, iată că fac greşeala de a încerca să-şi construiască imaginea pe minciuni despre alţii. Ori asta chiar nu este o reţetă de succes”, a mai spus Adrian Oprică.
Pe de altă parte, pe parcursul bicicliștii care nu susțin amenajarea drumului forestier Gorița – despre care spun că va strica o mare parte din pădurile Brașovului (10%, după precizările acestora), s-au adunat și ei pentru a-și susține punctual de vedere. În fiecare dintre cele trei zile de weekend au făcut plimbări cu bicicleta prin pădure, în zonele „pe potecile vechi și frumoase amenințate de grotescul drum forestier Gorița”, după cum a arătat unul dintre ei. Astfel, vineri s-au adunat în jur de 30 de bicicliști care au făcut o blimbare pe roți prin pădure, sâmbătă cam 150, iar duminică, tot 30.
Reamintim că proiectul drumului forestier Gorița, pe care Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt intenționează să-l amenajeze cu fonduri europene, va lega zonele Şapte Scări – Dâmbu Morii – Noua – Răcădău – Pietrele lui Solomon cu staţiunea Poiana Braşov. Ulterior, pe circuitul Poiana Braşov – Postăvaru, va fi şi o zonă amenajată pentru mountainbike, de unde se poate face retur practicând downhill şi un altul ceva mai uşor, pe traseul Noua – Dâmbu Morii – Şapte Scări.