Site icon

Adrian Oprică se așteaptă la o campanie murdară online. „Din păcate, orice site obscur şi apărut peste noapte, în care articolele nu sunt semnate, a ajuns să se autotintituleze presă“

Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Braşov, Adrian Oprică, a declarat joi, că se aşteaptă ca actuala campanie electorală care va începe pe 12 octombrie, să fie una dintre cele mai murdare, mai ales în mediul online, acolo unde au apărut deja mai multe articole de forma „fake news” împotriva Partidului Naţional Liberal.



Adrian Oprică îi îndeamnă pe braşoveni să ia în calcul doar informaţiile care vin din partea unor canale media care şi-au demonstrat credibilitatea în timp şi care nu au apărut „peste noapte” înaintea unei campanii electorale:

„Mai sunt câteva zile până la startul campaniei electorale şi deja s-au înmulţit în mediul online informaţiile neadevărate, care nu fac altceva decât să îi jignească atât pe cei atacaţi cât şi presa credibilă din Braşov. Ne aşteptăm ca această campanie să fie una dintre cele mai murdare, mai ales în mediul online, acolo unde, din păcate, orice site obscur şi apărut peste noapte, în care articolele nu sunt semnate, a ajuns să se autotintituleze presă. Din acest motiv, îi îndemn pe braşoveni să ia în calcul doar informaţiile pe care le citesc pe care siteurile care au deja vechime şi cum spuneam, credibilitate în presa braşoveană. Nu avem o problemă cu criticile, mai ales atunci când ele vin după o documentare profesionistă şi nu au la bază doar interesul unui alt partid de a ne face rău, de cele mai multe ori ignorând cu bună ştiinţă informaţia reală sau actualizată”, a transmis Oprică într-un comunicat de presă.



Liderul Organizaţiei Municipale a mai subliniat faptul că, deşi mediul online reprezintă una dintre cele mai eficiente forme de comunicare în zilele noastre, aici  se „rostogolesc” şi multe informaţii neadevărate şi tendenţioase. „Imediat suntem în 2020 şi era normal să ia amploare foarte mare comunicarea online, însă cu toţii trebuie să fim foarte atenţi ce anume credem din tot ce apare. Părerile personale ale unuia sau altuia trebuie să fie bine argumentate ci nu să aibă la bază doar un mod extrem de subiectiv de a privi o situaţie. 

Exit mobile version