După ce ieri președintele României l-a desemnat de liderul PNL Ludovic Orban ca premier, aceasta începe negocierile cu celelalte partide, pentru a vedea dacă și cum vor să își asume guvernarea – cu miniștri sau în eșalonul doi.
Reprezentanții PNL spun că în ceea ce privește au deja câteva nume pentru ministere, cu care să vină ulterior în Parlament pentru obținerea voturilor de susținere. Mai nou însă, există și varianta în care, în acest guvern de tranziție să nu intre neapărat liberali din prima linie a partidului, mai ales că mandatul executivului va fi, în primul rând de a corecta problemele lăsate de PSD și de a organiza alegerile care urmează. Mai mult,la nivelul conducerii PNL, s-a agreat ideea ca în funcții cheie din guvern să fie numite persoane din afara partidului.
Potrivit unor surse Hotnews.ro, pentru Ministerul de Externe în lista noului guvern figurează Bogdan Aurescu, în prezent consilier prezidențial. De asemenea la Ministerul Apărării se merge pe varianta Nicolae Ciucă, șeful statului major al armatei, a cărui prelungire de mandat a provocat un conflict deschis între președintele Klaus Iohannis și Guvernul PSD via ministrul Apărării, Gabriel Leș.
Și la Justiție în cărți poate intra un independent, specialist în domeniu, chiar dacă în acest moment printre liberalii cotați cu șanșe la portofoliu este și deputatul Ioan Cupșa. Aceeași situație este și în cazul Finanțelor, pentru care este dat cu șanse și un om de partid, Bogdan Iulian Huțucă. La Sănătate, cel mai probabil portofoliul va reveni unui manager din sistem, cotat cu șanse fiind Vasile Rîmbu, de la Suceava.
Pentru Educație, care va îngloba Cercetarea și Tineretul și Sportul, după Raluca Turcan, în cărți a intrat Monica Anisei, profesoară și șefa PNL sector 2. Pentru Ministerul de Interne, cel mai vehiculat nume a fost cel al senatorului Marcel Vela. La ministerul Transporturilor, care ar urma să se comaseze cu Comunicațiile, în cărți este Lucian Bode, iar la Agricultură, Emil Dumitru. Robert Sighiartău a fost primul nume al liberalilor pentru Dezvoltare Regională, însă în acest moment propunerea este sub semnul întrebării.
Decizia privind componenta noului Cabinet urmează a fi luată după o discuție Iohannis-Orban.
Premierul desemnat Ludovic Orban are la dispoziție, conform Constituției, 10 zile pentru a cere Parlamentului votul de încredere asupra programului și a întregii liste a Cabinetului. Potrivit regulamentului, birourile parlamentului stabilesc data ședinței comune pentru votul de învestitură, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului.