Site icon

Schimbare de tactică în proiectul bisericii din Tractorul Nou:  întâi bisericuță de lemn, apoi ce va vrea Domnu

Anunţat de mai multă vreme, proiectul privind construirea unei biserici în zona nouă a cartierului Tractorul, pe strada Ioan Ursu nr. 4A, se va „schimba la față”. Inițial, Parohia Ortodoxă și-ar fi dorit construirea unei biserici de piatră, dar și o casă parohială. Locuitorii din cartier s-au opus, strângând chiar și semnături pentru oprirea proiectului.
 


 
Acum, Parohia Ortodoxă s-a „retras strategic”, iar în ultima ședință a Comisiei de Circulație a Municipiului Brașov a venit cu o altă propunere: o bisericuță de lemn, fără fundație, în care să se țină slujbele până la construirea celei mari. Membrii Comisiei de Circulație au dat avizul, însă numai pentru aspectele ce țin de traficul rutier și de asigurarea locurilor de parcare. 
Însă, pentru a construi și această bisericuță provizorie, Parohia Ortodoxă va avea de obținut mai multe avize sau acorduri. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, „în certificatul de urbanism se menţionează că şi pentru biserica de lemn este nevoie de acordul notarial al vecinilor. Apoi, parohia va trebui să obţină o serie de avize şi acorduri de la instituţiile abilitate și să fie    avizat de Comisia de Arhitectură a Municipiului Braşov. De asemenea, pentru acest proiect trebuie obţinută autorizaţia de construire”, a declarat Toarcea. 
Biserica ar urma să se construiască pe un teren donat de proprietar tocmai în acest scop. 
 

 

 
 

Exit mobile version