Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat în această dimineață că traficul feroviar pe magistrala CF Brașov – Sibiu a fost blocat la intrarea în localitatea brașoveană Dumbrăvița, din cauza unui accident. Mai exact, în jurul orelor 6,30 un tren de călători, care circulă pe relaţia Braşov – Budapesta, a surprins şi accidentat, în gabaritul căii ferate, un cal. „Evenimentul nu s-a soldat cu victime omeneşti”, a anuțat Poliția Română.
Conform aceleiași surse, în jurul orei 7.15, circulația feroviară a fost reluată, după ce a fost îndepărtat din gabaritul căii ferate calul care fusese anterior surprins şi accidentat de un tren. Circulaţia trenurilor din zonă este întârziată cu aproximativ 30 de minute.