Premierul demis al României, Viorica Dăncilă, și-a continuat azi vizita prin județul Brașov ajungând la Săcele, unde a vizitat Spitalul municipal.
Vizita premierului la această unitate medicală vine după ce săptămâna aceasta Executivul a aprobat, prin ordonanță de urgență, alocarea sumei de 5 milioane de lei pentru spital. Aproximativ 3,5 milioane lei sunt bani pentru cheltuielile de funcționare, iar restul, pentru achiziția de echipamente.
Premierul a profitat de ocazie pentru a vizita inclusiv saloanele, unde a ascultat ofurile pacienților și i-a asigurat de tot sprijinul său.
Dăncilă a si primit mici atenții din partea simpatizanților cu care s-a întâlnit, pe lângă urările de bine și succes în alegeri.
De altfel, la Săcele, Viorica Dăncilă a făcut o baie de mulțime, fiind întâmpinată de câteva zeci de membri PSD și sinpatizanți declarați.