Site icon

Ziua Multiculturalității la Brașov. 24 de state se prezintă în Piața Sfatului cu tot ce au mai bun și oferă „viza de călătorie“ celor care vin să le vadă

24 de state din afara Uniunii Europene se vor prezenta sâmbătă, în Piața Sfatului, la ediția din acest an a Zilei Multiculturalității, ajunsă la Brașov la cea de a VII-a ediție. Evenimentul a ieșit și în acest an, în mijlocul oamenilor din „punctul zero“ al Brașovului, după ce în primele ediții s-a desfășurat în interior, la Centrul Cultural Reduta. 



În acest an, la fel ca la ediția anterioară, pe lângă spectacolul multicultural de pe scena din Piața Sfatului, cei prezenți vor putea face o „călătorie“ prin statele participante, obținând „viza“ de la fiecare în parte, sub forma unui abțibild lipsit pe un pașaport înmânat de organizatori.  Mai exact, în Piața Sfatului, organizatorii le vor oferi vizitatorilor un „pașaport“ pe care ei își vor putea trece câte o viză de călătorie, sub forma unui abțibild, primit de la standul fiecărui stat pe care îl vizitează și cu a cărei cultură intră în contact. 

La această ediție a ZIlei Multiculturalității, realizată sub forma unui mini-festival, se vor prezenta, printre altele, fi Filipine, Nigeria, Tunisia, Ecuador, Venezuela, Ucraina, Republica Dominicană, Cuba, Siria, Peru, Iran, Republica Moldova, Zimbabwe, Columbia, Mexic, Chile, Zambia, Turcia, China, Japonia, Coreea de Sud, Iordania sau Maroc. Standul fiecăruia dintre aceste state va putea fi vizitat începând cu ora 11.00, până la ora 19.00. 



De la ora 14.00 și scena din Piața Sfatului va fi „populată“ de prezentări sau momente artistice specifice fiecărei țări. Fiecare stat participant va fi reprezentat de cel puțin un cetățean care trăiește în Brașov și care va susține un „mini-spectacol“ specific locului de unde vine. Astfel, în centrul Brașovului vor putea fi văzute dansuri, cântece, muzică, prezentări de țară din Nigeria, Ecuador, Filipine, Peru, Moldova, Coreea de Sud, Venezuela, Cuba, RepublicaDominicana, Chile, India, Ucraina, Mexic, iar spectacolul se va termina în jurul orei 19.00 cu un dans Indian colectiv.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație, prezente la Brașov pentru ZIua Multiculturalității

Coordonatorul Centrului pentru Migranți Brașov, Astrid Hamberger spune că o noutate a acestei ediții sunt și cele două standuri de prezentare aparținând unor foruri internaționale care se ocupă de migranți. Este vorba despre Înaltul Comisiariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) și Organiația Internațională pentru Migrație – Biroul din România, care le vor oferi și ele vizitatorilor, ca amintire, „viza umanitară“.



La fel ca la edițiile trecute, nu vor lipsi nici ambasadele străine la București, fie direct, prin delegații, fie prin sprijinul pe care l-au acordat punerii pe picioare a evenimentului. Astfel, la Festivalul Multiculturalității de la Brașov va fi prezent Excelența Sa, ambasadorul Cubei la București, César Hamilton Magana. De asemenea, Ambasada Republicii Venezuela în Romania va avea o echipă mare la Brașov, fiind reprezentată de Alfredo Alfonso Torrealba, șeful Misiunii Diplomatice a Republicii Venezuela în Romania, de Norma Sandoval, șeful Secției Consulare a ambasadei Republicii Venezuela în Romania și de Adolfo Ramirez, consilier în cadrul ambasadei Republicii Venezuela în Romania, în timp ce Ambasada Ucrainei la București  va fi reprezentată de Execelența Sa, ambasadorul Olexandr Bankov.

„Alte ambasade și servicii diplomatice, în schimb, susțin evenimentul de la Brașov prin delegații pe care îi trimit aici care au oferit sprijin logistic pentru realizarea unor expoziții. Printre acestea se află Ambasada Republicii Peru în Romania, Ambasada Republicii Columbia în România, Ambasada Regatului Hasemit al Iordaniei în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Ambasada Ucrainei în România, Ambasada Republicii Moldova în România“, a spus Astrid Hamberger, coordonatorul Centrului pentru Migranți Brașov. 

Exit mobile version