180 de dosare de violenţă domestică au fost deschise în acest an în judeţul Braşov, 133 dintre ele fiind completate şi de emiterea, de către Poliţie, a unui ordin de restricţie provizoriu. Potrivit datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov (DGASPC), ulterior, victimele violenţei domestice au beneficiat în principal, de consiliere şi terapie, iar în curând ele vor avea şi un adăpost de criză unde se pot refugia temporar.
Reprezentanţii DGASPC mai spun că, beneficiind de sprinjinul Ascoiaţiei Hope and Homes for Children Romania, 20 dintre victimele violenţei domestice, ajunse în atenţia Direcţiei, au fost ajutate financiar cu peste 150.000 de lei, prin plata chiriilor pentru locuinţe, alimente şi alte produse necesare unei vieţi decente. Alte trei victime au urmat gratuit, ca urmare a implicării specialiştiilor instituţiei, cursuri de parenting oferite de SCUT Braşov.
30% din femeile din România spun că au fost agresate în familie
Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la scoală, la locul de muncă, în tabere de refugiaţi, în spitale. În măsura mai mare sau mai mică, se petrece în toate ţările din lume,
indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de provenienţă, venit sau nivelul de educaţie.
Statisticile arată că în România, 30% dintre femei spun că au fost afectate de violenţă fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă. Din cifrele raportate la Poliţie, de exemplu, în 2018, aproape 18.000 de femei au fost lovite în familie, iar 48 au murit ca urmare a bătăilor primite.
Violenţa domestică nu este un fenomen tipic României, el se întâmplă în toată lumea, din Marea Britanie în India şi din Italia în Australia. Până şi în ţările unde se spuine că locuiesc cei mai fericiţi oameni de pe pământ – Canada, Danamerca şi Finlanda – există fenomenul violenţei domestice. Diferenţa o face, însă, raportul de cazuri la mia de locuitori şi faptul că sistemele de protecţie a victimelor funcţionează mai eficient, programele de consiliere şi sprijin pentru agresori există şi dau roade, iar tema violenţei domestice nu este tratată cu ruşine, ca o boală, ci pusă în discuţie pe agenda publică şi politică. În plus, tot ceea ce ţine de acest fenomen este tratat pro-activ, şi nu reactiv, cum se întâmplă în România. Unde trebuie să apară, din când în când, câte un caz de femei ucise în bătaie de soţ, iubit, concubin, ca statul să reacţioneze şi să mai umble puţin la legislaţia din domeniu.
Legea, „în tranziţie“ timp de 15 ani
Peste tot în lume, cele mai multe femei ucise mor din cauza violenţei domestice, potrivit unui studiu de anul trecut al Naţiunilor Unite. Din cele 87.000 de femei ucise în 2017, mai mult de jumătate au fost omorâte de parteneri sau de alţi membri ai familiei. Rata femeilor ucise în România este peste media înregistrată la nivelul statelor membre UE: 0,92 la suta de mii de persoane faţă de media de 0,42. Aceste cifre au poate legătură şi cu faptul că legislaţia în domeniu a fost în România, timp de 15 ani, „în tranziţie“.
Mai exact, prima lege dedicată prevenirii şi combaterii violenţei în familie, Legea 217, a fost adoptată în 2003, la presiunea organizaţiilor neguvernamentale şi ca urmare a procesului de aderare la Uniunea Europeană. Doar că a fost făcută pentru a fi bifată ca „îndeplinită“, pentru că nu proteja în niciun fel victimele: agresorul nici nu primea ordin de restricţie, nici nu era evacuat din casă. Cea care suferea, din nou, era tot victima, care trebuia să-şi părăsească domiciliul ca să fie în siguranţă. Legea din 2003 punea, în schimb, accentul pe mediere, pe împăcare între victimă şi agresor, violenţa domestică fiind privită în continuare ca o problemă internă, de familie, şi nu ca o problemă a societăţii.
Organizaţiile neguvernamentale care activau pe acest domeniu, în lipsa unor servicii sociale specializate ale instituţiilor statului, au cerut ani la rând modificarea legislaţiei şi posibilitatea emiterii ordinelor provizorii de protecţie pentru victimele violenţei domestice, ordine care să fie date pe loc de poliţişti. La sfârşitul lui 2018, legislaţia în domeniul violenţei în familie a fost, în cele din urmă, modificată, iar responsabilitatea faptelor de violenţă a fost transferată, aşa cum era firesc dinspre victimă către agresor, care devenea cel care pleacă din casă. În plus, a fost remediată, oarecum, şi problema responsabilităţii declanşării acţiunii împotriva agresorul, mutând-o de la victimă către autorităţile statului: poliţiştii emit de urgenţă un ordin când vieţile victimei şi a copiilor acesteia sunt puse în pericol.