Consiliul Județean Brașov a a anunțat ca a început negocierile cu mai multe companii aeriene care s-au arătat interesate să opereze și pe Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav (AIBG). Coordonatorul proiectului aeroportului Brașov, Alexandru Anghel, a afirmat miercuri că astfel de demersuri sunt începute cu doi înainte ca un aeroport să devină funcțional, estimarea lui fiind ca acest lucru se va întâmpla în anul 2021.
“Au fost două întâlniri cu reprezentaţii Wizz Air. Reprezentanţii de la Geneva au venit pentru a stabili împreună destinațiile. De asemenea, la Brașov au venit reprezentanții companiei germane Lufthansa. Am avut discuţii şi cu LOT, principalul operator polonez, dar şi cu cei ai companiei Blue Air. Practic, avem discuţii la modul concret cu patru companii”, a explicat Alexandru Anghel.
Interesați de Aeroportul Brașov par și turci, acest lucru fiind anunțat tot miercuri de președintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea: „La începutul lunii octombrie, la Braşov a venit ambasadorul Republicii Turcia în România Excelenţa Sa doamna Fusun Aramaz. Aceasta a spus că Turcia a solicitat o a doua cursă aeriană Bucureşti – Istambul. Oferta nu a fost încă acceptată de Aeroportul Internaţional Otopeni, iar ambasadorul Turciei şi-a manifestat interesul pentru o cursă Braşov – Istanbul. În acest sens, va avea discuții cu Turkish Airlines”.