Site icon

După 50 de ani, spitalul din Zărnești va avea o nouă masă de operații

Spitalul Orășenesc Zărnești va ava o nouă masă de operații, care o va înlocui pe cea actuală, veche de 50 de ani. Anunțul a fost făcut de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan, acesta precizând că achiziția amintită face parte dintr-un program mai amplu ce vizează dotarea unității sanitare din localitate cu echipamente medicale printr-un program derulat de Ministerul Sănătății. 



„Valoarea totală a aparaturii este de 1,7 milioane de lei. Conducerea spitalului a demarat procedura de achiziție, cre trebuie finalizată până la sfârșitul acestui an. În caz contrar banii trebuie restituiți Ministerului Sănătății”, a declarat primarul.



Acesta a precizat că este prima dată când spitalul din Zărnești beneficiază de finanțare de la Ministerul Sănătății. 

Exit mobile version