Site icon

Focar de hepatita A în Bartolomeu. Elevi de la Școlile nr. 12 și 14 depistați pozitiv

Un focar de Hepatita A a fost depistat pe strada Carierei, în această săptămână, însă măsurile propriu-zise s-au lăsat așteptate din partea autorităților. Primele informații despre acest focar au ieșit la iveală după ce părinții unor elevi de la Școala gimnazială nr. 12 au semnalat situația, iar informațiile „s-au scurs“ către presă.  

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri seara de către Instituția Prefectului, au fost identificate 15 cazuri de HVA în acea zonă din Bartolomeu, la copii cu vârste între 4 și 15 ani. Opt cazuri au fost internate în Spitalul de Boli Infecțioase Brașov.



„Biletele de externare pentru șapte dintre acestea s-au transmis, către Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile (CSCTB), până în dată de 6 noiembrie. Diagnosticul la externare, pentru toate cazurile, a fost HAV. De menționat este că șase cazuri au fost confirmate în urma testelor de laborator, iar în două cazuri diagnosticul a fost infirmat“, a precizat prefectul Marian Rasaliu, într-un comunicat de presă. 

DSP Brașov a specificat că, potrivit anchetelor epidemiologice întocmite de medicii de familie, există o legătura recunoscută între aceste cazuri, având aceeași adresă de domiciliu declarată. 

„De precizat este că cinci dintre acești copii, diagnosticați cu HVA frecventează Școala gimanzială nr. 12, doi sunt elevii Școlii gimnaziale nr. 14, iar unul dintre minori este preșcolar“.

Prefectul Marian Rasaliu a transmis că, în urma acestei situații, a luat mai multe măsuri penur focarul de Hepatia A:

– intensificarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție,
– utilizarea de produse biocide clorigene, în concentrație dublă;
– asigurarea cu produse de igienă personală (săpun);
–  educația sanitară în rândul elevilor, prin asistentul medical din cabinetul medical școlar din Școala Nr.12 Brasov, cu accent pe importanța igienei mâinilor

„Având în vedere că aceste cazuri de HAV confirmată, cu legătura epidemiologică între ele au apărut într-o comunitate, făcând parte din familii diferite cu aceeași adresă de domiciliu și faptul că în colectivitatea școlară nu au apărut alte cazuri de HAV,  focarul a fost declarat ca focar de comunitate“, a precizat prefectul Marian Rasaliu. 



„Tot cu privire la această situație, din partea Primăriei Municipiului Brașov s-a primit următoarea informare:

În data de 6 noiembrie 2019, conducerea unității de învățământ a Școlii Gimnaziale nr.12 (str. De Mijloc) a solicitat Serviciului Amenajare Zone de Agrement efectuarea unui tratament de dezinfecție dat fiind faptul că în cadrul unității de învățământ au fost identificați elevi suspecți purtători ai HAV. În perioada 6 noiembrie – 13 decembrie 2019, Primăria Municipiului Brașov va efectua tratamentele de dezinsecție, dezinfecție și deratizare a tuturor unităților de învățământ administrative, de cultură și sportive aflate în subordinea Consiliului Local Brașov, în baza contractului de concesiune nr. 87/2015, cu concesionarul SC CORAL IMPEX SRL. Dat fiind solicitarea menționată anterior și având în vedere faptul că în cadrul unității se desfășoară și procesul electoral pentru alegerea președintelui României, fiind amenajate secții de votare, s-a luat decizia, de comun acord cu conducerea Școlii Gimanziale nr. 12, de a se efectua în regim de urgență acțiunea de dezinfecție a întregii unități școlare, iar prin grija concesionarului SC CORAL IMPEX SRL se va utiliza pentru această acțiune substanța dezinfectantă RELY+ON VIRKON, un dezinfectant eficient de grad înalt cu spectru larg pentru suprafețe, indicat pentru combaterea HAV. Data tratamentului de dezinfecție este joi, 7 noiembrie, orele 18.00, urmând ca luni, 11 noiembrie, să se efectueze o repetare a procedurii“, a mai precizat prefectul Marian Rasaliu. 

Exit mobile version