Site icon

Fost gazetar sportiv, masterand al Academiei SRI, proaspăt numit consilier al ministrului Educației

Bogdan Steriopol, fost ziarist sportiv și masterand la Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” care aparține SRI, a fost numit consilier al ministrului Educației. Monica Anisie susține că a luat această decizie pentru că avea nevoie de idei în privința educației fizice.



“Bogdan Steriopol este un consilier în cadrul Ministerului Educației. De câteva luni de zile nu mai există în cadrul MEN un inspector pentru educație fizică și sport. Aveam nevoie de câteva idei pe tema aceasta, pentru că la audierile pe care le-am avut de dinainte de numire am fost întrebată despre părerea mea de a introduce ore de educație fizică și sport în planurile cadru, și am zis că atâta timp cât în MEN nu există o persoană care să cunoască domeniul respectiv, eu sunt profesor de limba și literatura romnă, am identificat o persoană care să și cunoască și domeniul, dar care să aibă și abilități de comunicare”, a spus Monica Anisie.



Bogdan Steriopol a făcut parte din PNL Sector 2 București, unde Monica Anisie este președintă, fiind unul dintre apropiații ei. De asemenea, fostul ziarist a fost implicat activ pe piața transferurilor pentru multe cluburi de Liga 1 și Liga 2.

Exit mobile version