Site icon

FOTO. Noua Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov, tot la stadiul de groapă. Ministerul Sănătăţii nu reuşeşte să mobilizeze firma pe care a angajat-o să realizeze construcţia

Construirea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov rămâne în continuare la stadiul de groapă. De data aceasta, o groapă mai mare şi cimentuită pe fund, care nu evoluează deloc aşa cum ar trebui, spre o clădire care să găzduiască spaţiile necesare activităţii de primiri urgenţe a spitalului. De săptămâni bune pe acest șantier nu se vede mișcare, iar muncitorii lipsesc. 

De patru luni, s-a făcut doar o parte din fundație. 



Lucrările la această clădire au început în luna iunie, dar au evoluat într-un ritm foarte lent, iar în prezent, pe locul din curtea spitalului, unde ar trebui să apară o clădire în următoarele 12 luni, se poate vedea doar o groapă imensă, îngrădită cu o plasă.  Şi cam atât. 

Proiectul este desfăşurat de Ministerul Sănătăţii, care a şi ales constructorul care să facă lucrarea – o firmă din Bucureşti, cu care a semnat un contract de 10,5 milioane lei (2,2 milioane euro), pe data de 8 aprilie. Aceeaşi firmă are în portofoliu şi lucrările modernizare de la Spitalul Universitar Bucureşti, Spitalul Pantelimon, spitalul de la Giurgiu şi mai multe maternităţi din ţară.

În aceste condiţii, reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că sunt legaţi de mâini şi de picioare şi nu pot face altceva decât să se uite la groapa din curtea lor, să constate că se munceşte foarte puţin spre deloc şi să trimită notificări către Minister.



„Noi nu avem nicio legătură cu gropa din curtea nostră, este proiectul coordonat de Ministerul Sănătăţii. Noi doar monitorizăm ce se întâmplă şi facem acest lucru în fiecare săptămână, dar după cum vedeţi, nu se întâmplă mai nimic. Constructorul are termen până în data de 31 decembrie 2020 să termine lucrările. Dacă ei cred că această construcţie se poate ridica până în 5 – 10 luni, să o facă“, a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Călin Cobelschi.

Aşa cum este proiectată, viitoarea UPU a spitalului va fi un imobil cu subsol şi parter şi va avea printre altele, un spaţiu pentru rezidenţi şi pregătirea acestora şi spaţii pentru intervenţii, pe 1.200 de metri pătraţi, din cei 1800 puşi la dispoziţie. Încă din 2016, Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a reface unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din Braşov şi Oradea. Lucrările la Oradea au început în ianuarie, iar la Braşov, şantierul ar fi trebuit deschis până la sfârşitul lunii aprilie. Tot din 2016, Ministerul Sănătăţii a făcut şi unele achiziţii pentru UPU Braşov, echipamentele fiind acum în funcţiune.  Ele vor fi mutate în noua UPU, când clădirea va fi operaţională. În prezent, având în vedere că o parte din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este în şantier, UPU funcţionează în spaţiile ocupate în trecut de Ambulatorul integrat.

Conform statisticilor, medicii de la UPU au în medie 230 de pacienţi pe zi şi 65.000 de pacienţi pe an.

 

Exit mobile version